Rămăsesem pe lângă un serviciu bun, într-un moment cu destule datorii bancare, privind spre un șomaj negru și strident, din care mă puteam hrăni,după ce-mi achitam dările lunare, cu o pâine, puțin muștar și câțiva cartofi fierți .
Sărăcia de multe ori este privita ca fiind ceva greu de dus, căci fără perspective, drumurile omului nu duc niciunde.
Dar nu și când Îl ai pe Hristos.
Te mulțumești atunci si cu o camera sărăcăcioasă și un colt strâmt, că să trăiești adevărată bucurie că nu ești singur, chiar daca din zisele prietenii lumesti nu mai rămăsese niciuna.
În schimbul a toate acestea, îmi propusem totusi să scriu pe blog o minunea a sfântului, când mă sună o prietenă, acum mulțumesc lui Dumnezeu face parte din familie, că are pomana pentru adormiții ei și ar vrea să îmi dea și mie ceva.
Am petrecut restul zilelor de praznic cu mai multă mâncare decât puteam eu să mănânc, căci îmi aduse un portbagaj plin spre slava lui Dumnezeu, Care mi-a fost atunci alături mai mult decât oricând și Căruia nu am cum să mulțumesc pentru oamenii deosebiți care s-au adunat în jurul meu începând cu acel moment.
Acum parfumul zilelor de astăzi este cu mai multă îndestulare și mireasmă lumească și tare mi-e dor, da, de sărăciile trăite atunci, căci bine mi-a fost săracă cu Hristos decât îndestulată și fără prezența Lui intensa pe care am trăit-o atunci.
" Sărăcia cu Hristos este plină de bogăție și nu lasă sechele. Sufletul nu simte sa se refugieze în nimic decât în Dumnezeu, pe care Îl trăiește la maxima intensitate aducând roadele cele bine-plăcute lui Dumnezeu." ( 2010 cugetări dintr-o cameră închisă )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu