cugetări din noaptea Sfântului Vasile cel Mare și minunat

și vorba des întâlnită 'și a mai trecut un an '
Este bine dacă din anul ce a trecut am mai învățat ceva , sau cel mai indicat lucru, daca am schimbat câte ceva la persoana noastră.
La schimbare mă gândesc zilnic și duc sfatul acesteia la superlativ , deoarece este important sufletului meu trăitor in Hristos, iar aici nu cum ar trebui sa-L trăiesc pe Hristos, având in vedere de cum Îl trăiam odată, ci din perspectiva omului căzut care foarte greu se ridică.
Iar eu sunt un om căzut, secționat de cea mai perfidă ispită , sminteala.
Din vederea Sfântului Teofilact al Bulgariei , smiteala se naște doar dintr-un suflet bolnav, necunoscător de pocăință sau căzut din harul lui Dumnezeu.
El vorbește în cartea - Tâlcuire la Evanghelia după Ioan - despre Sfinții Apostoli și ne-sminteala lor sufletească sub Harul lui Dumnezeu, de curăția lor sufletească înveștmântată-n simplitate, naivitatea cea plăcută de Dumnezeire și smerenie.
O carte pe care o recomand cu tot sufletul .
Căci Sfântă Scriptură se citește sub binecuvântare, dar niciodată nu se interpretează după propria minte, ci după mintea cea luminată de Duhul Sfânt, al Sfinților Părinților noștri.
Atunci când te părăsește harul, sufletul se smintește foarte usor și-și arata propria grosolănie, iar când sunt greșeli duhovnicești, ele se plătesc cu adevărat .
Și ce poate fi mai groaznic decât să devi desfigurat de Harul dădător de viață și de frumosul absolut .
Si așa răutatea răzbate straturile odată acoperite de Har , foarte ușor acum, precum și celelalte surate , cum ar fi cârteala , nemulțumirea sufletească , judecata, răzvrătirea , invidia , dar cel mai mult nemulțumirea de sine și lipsa dorinței de a trai duhovnicește așa cum se cere de către Hristos .
Dar etapele sunt si se evidențiază cel mai mult după fiecare Sfântă Spovedanie.
Ele arată un fel de mișcare a omului înspre Dumnezeu , la unii mai repede, la alții mai încet sau în cel mai neindicat caz, din păcate la cei mulți, foarte încet.
Cea mai mare pagubă pe care o lasă sminteala este neîncrederea. Neîncrederea în oameni , in duhovnic, in Biserică iar în cazul cel mai rău , Doamne ferește de așa ceva , in Sfinții Părinți și în Dumnezeu.
Deci până la urmă dracul știe să-și facă treaba, cu ingaduintă de Sus ce-i drept , dar desigur într-o clipită se pot nărui multe.
Deci în încheiere , ce dorințe am pentru 2019 ?!
In primul rând sănătate pentru mine și familia mea, și sub dorința reîntregirii duhovnicești , din nou, o Rusie, un Israel și o Georgie, așa, ca un apogeu al greului rămas în urmă, si al unui viitor încă plin de încercări neprevăzute dar mântuitoare.
Iar fericire !?
Nu cred că mi-o doresc, nicidecum pe cea stridentă, afisăta la un colt de pagină, plină de superioritate și zâmbete false.
Fericirea mea cea frumoasa numai în Hristos, este singura mea fericire autentică și lucrătoare, născătoare de bucurii adevărate alaturi de binecuvântată mea familie și de cei oameni, #puținii, numarati pe degete, care au rămas, statornici, jertfelnici si iubitori  de simplitate in jurul sufletelor noastre .
Și iată s-au liniștit toate , de Sfântul Vasile cel Mare și minunat !
Noapte bună !

bradul Nașterii Domnului

la noi in familie , tata era un militant înrăit pentru bradul argintiu , viu,  adus din pădure și în fiecare an alegea unul  deosebit.
Se zbătea mult ca bradul sa fie și înalt și des și argintiu și bine proporționat, să le aibă pe toate, cum s-ar spune, și îl ajuta Dumnezeu.
Nașterea Mântuitorului era la noi in casă o sărbătoare extrem de importanta , așa cum este ea de altfel, de aceea toate trebuiau să fie gata la timp și bine rânduite .
Printre care si bradul.
Se aducea pomul de Crăciun de dimineață și seara in Ajun se începea împodobitul.
Pentru mine și nu numai , pentru noi toți, era o perioada cu multe emoții și bucurii , mai ales că mama , Dumnezeu să o ierte, insista mai mult să daruim decat sa primim , dar in prima zi de Crăciun se găseau pentru fiecare, câte un cadou sub brad .
 Mie îmi plăcea mult împodobitul. Erau globurile , beteala, nucile învelite în staniol colorat , ghemotoacele de hârtie colorate cu carioca , bomboanele pentru pom , steluțele confecționate din carton și lipite cu staniol argintiu , și luminițele care stăteau aprinse până de Sfântul Ioan in ianuarie.
Dar finalul era unic . De fiecare data . Momentul când se atingeau luminile din casă și rămânea doar bradul proaspăt împodobit cu propria-i lumină .
Și se lăsa liniștea.
Până la urmă acesta este Crăciunul, unul de liniște și taină , și de bucurie, momentul Nașterii Domnului .
Și întinsa binecuvântare, peste toți și toate , dăruită din marea dragoste a lui Dumnezeu pentru noi, oamenii !
Hristos se naște , slaviti-L !
Sarbatori cu bucurii oameni buni , cu multe bucurii !

Asma al Assad , model de om încercat

mă uimesc ce modele de oameni își iau oamenii !
Cu adevărat exemplele acestea de oameni adevărați se împuținează pe zi ce trece, dar ei încă mai sunt și nu sunt degeaba.
Femeile in general, nu toate binențeles, aderă la un exemplu de viața, în funcție de modă și de look.
A devenit o adevărată obsesie moda și felul cum arati.
Pe primul loc sunt acestea, restul cum ar fi modestia, cumintenia, simplitatea, dumnezeirea, chiar Maica Domnului, sunt pe locul întâi dar în minte, nu in fapte.
Like-urile fragmentelor ce înaintează virtuți curg șiroi căci ne place până la nebunie identificarea cu acestea, dar in fapte, adevărurile sunt altele. "Într-adevăr" Victoria Beckham dă clasă tuturor enumeratelor de mai sus și este "exemplul de aur" al femeilor care știu cu adevărat ce este moda.
Iar după Victoria, lista continua, modele sunt nenumărate , este nevoie doar de trei palmieri și o anorexie a minții dezbrăcată de tot ceea ce a lăsat Dumnezeu, ca daruri, pentru noi oamenii.

Foto : Asma al Assad, in lupta cu cancerul. Model de feminitate, simplitate, curaj, frumusețe, noblețe sufletească și om.
Model de om incercat !

My quiet corner

îmi amintesc din copilărie, momentele când mama mea se retrăgea in colțul ei de liniste și citea.
Se așternea tăcerea și îți venea să vorbești în șoaptă, ca în biserică.
La noi in casă exista un colț al linistii și era preferatul mamei mele ca și cărțile de altfel.
Încă de mică mi-a plăcut acest colț din casă, uneori mai mult decât celelalte locuri care erau menite pentru joacă.
Atracția era magică fața de acel loc, si de multe ori o copiam pe mama asezându-mă și eu în fotoliul ei cu una din cărțile ei în mână.
Uitându-ma la fetiță mea acum și la mine, când eram puțin mai mare ca ea, văd cât de mult copiază copii obiceiurile părinților și ce impact profund au asupra sufletului lor.
Acest colț de liniște îl am și eu acum.
Este unul deosebit, unde lumina este blândă și moale ca ceara, unde cărțile prefetate prind viată in inima mea, și unde mireasma de tămâie acoperă aceste momente tăcute, atât de prețioase sufletului meu.
Voi aveți un colț de liniște în casă, al vostru, al sufletului vostru ?

Căderea, partea unei vieți de Taină

adânci și de necuprins sunt Tainele Bisericii .
Iar una dintre ele, este Taina Sfântului Maslu.
Fiecare cu rolul ei, dar toate pentru om, pentru mântuirea lui.
În Timișoara unde mergeam eu, se făcea Taina Sfântului Maslu miercurea și vinerea, și înainte de interzicerea Moliftelor Sfântului Vasile cel Mare , se făceau și Molitfele. Era cum să spun, un mod de viață , Biserica cu slujbele ei sunt un mod de viață, unica viața intru Hristos .
Din păcate modernismul zilelor noastre a născut un creștinism fals,  slujitor și lui Dumnezeu și lui mamona, adică lumii, care atacă cu ferocitate acest mod simplu de viețuire ascultătoare, sub mana duhovnicului .
Dar cine îl trăiește cu toată inima, fără alte adaosuri lumești și compromisuri, ajunge să parcurgă singurul drum spre mântuire, cel al pocăinței și al plângerii păcatelor.
De aceea viața omului plângător în Hristos cu căderile-i adesea smintitoare si ridicarile pline de dumnezeire, este Taină.
Iar cine intră peste acestea, cu îndreptatire vicleană, smintindu-se, păcat mare a săvârșit.
Din scrierile Sfinților se cunoaște faptul că nu căderea este atât de 'vinovată' in fata lui Dumnezeu cât faptul ne-ridicarii din ea.
Căci de multe ori căderea este îngăduită pentru un mai profund trăi duhovnicesc și o mai multă înțelepciune in lupta dura împotriva  păcatului, atât de adâncit în om.
Dar Slavă lui Dumnezeu pentru toate ,  si pentru căderi, dar mai ales pentru Mâna întinsă, mereu să ridice omul păcătos , iar și iar și iar, numai să-l mântuiască.

Cerutti și sărăcia de Sfântul Nicolae !

din anii trecuți imi revine o amintire din preajma praznicului Sfântului Nicolae, asa cum s-a ingaduit atunci, cam prin 2009, să nu am ce să mănânc.
Rămăsesem pe lângă  un serviciu bun, într-un moment cu destule datorii bancare, privind spre un șomaj negru și strident, din care mă puteam hrăni,după ce-mi achitam dările lunare, cu o pâine, puțin muștar și câțiva cartofi fierți .
Sărăcia de multe ori este privita ca fiind ceva greu de dus, căci fără perspective, drumurile omului nu duc niciunde.
Dar nu și când Îl ai pe Hristos.
Te mulțumești atunci si cu o camera sărăcăcioasă și un colt strâmt, că să trăiești adevărată bucurie că nu ești singur, chiar daca din zisele prietenii lumesti nu mai rămăsese niciuna.
În schimbul a toate acestea, îmi propusem totusi să scriu pe blog o minunea a sfântului, când mă sună o prietenă, acum mulțumesc lui Dumnezeu face parte din familie, că are pomana pentru adormiții ei și ar vrea să îmi dea și mie ceva.
Am petrecut restul zilelor de praznic cu mai multă mâncare decât puteam eu să mănânc, căci îmi aduse un portbagaj plin spre slava lui Dumnezeu, Care mi-a fost atunci alături mai mult decât oricând și Căruia nu am cum să mulțumesc pentru oamenii deosebiți care s-au adunat în jurul meu începând cu acel moment.
Acum parfumul zilelor de astăzi este cu mai multă îndestulare și mireasmă lumească și tare mi-e dor, da, de sărăciile trăite atunci, căci bine mi-a fost săracă cu Hristos decât îndestulată și fără prezența Lui intensa pe care am trăit-o atunci.

" Sărăcia cu Hristos este plină de bogăție și nu lasă sechele. Sufletul nu simte sa se refugieze în nimic decât în Dumnezeu, pe care Îl trăiește la maxima intensitate aducând roadele cele bine-plăcute lui Dumnezeu." ( 2010 cugetări dintr-o cameră închisă )