sâmbătă, 9 februarie 2019

Cuvânt despre carte

eu sunt iubitoare de cărți .
Așa am crescut, cu dragostea asta mai mare față de cărți decât orice alte preocupări adolescentine.
M-au împlinit sufletește întotdeauna, și mai ales, m-au odihnit.
Țin minte că le mestecam pe rupte, cu o intensitate greu de transpus în cuvinte. ' Enigma Otiliei ' am citit-o in 5 ore , nu pentru că eram într-o concurență si trebuia să o termin repede, ci doar așa de mare îmi era setea de a citi.
Pe la 27 de ani când m-am reîntors la Hristos, le-am descoperit pe cele duhovnicești .
Pot spune cu mâna pe inimă că am rupt librăriile , și într-adevăr sub mana părintelui meu, am excelat in dragostea de literatură duhovnicească, ale scrierilor Sfinților Părinți care mi-au fost și îmi vor rămâne "piatra cea tare din capul unghiului", parte esențială a vieții mele duhovnicești.
Acum construiesc cu fetița mea spre aceste comori de neestimat.
Nu știu dacă vor avea același rol în viața ei, dar în străduința mea susținută de Dumnezeu , nadajduiesc că vor rodi cu folos pentru întreaga viață.
Ce esențiale sunt cărțile ! Nici nu realizam câtă amploare pozitivă au asupra sufletului nostru și mai ales al unui copil.
De aceea cred că și desăvârșirea mamei ca mamă în fața lui Dumnezeu ajunge sa fie completă și datorită cărților din viața copilului ei.
Dar mai ales a celor duhovnicești , prin care Cuvântul își face loc în inimile lor tinere și neprihănite, căci nu exista inimi mai frumoase decât cele cu Dumnezeu înlăuntrul lor.

marți, 1 ianuarie 2019

la Sfântul Serafim de Sarov

Am plecat in Rusia a doua oară, cu mai multe dorințe  în suflet . Una dintre ele era să-mi găsesc o icoană a Sfântului Serafim de Sarov așa cum îl trăiam in inima mea.
Aveam un chip anume în inimă , nu neapărat o imagine a Sfântului, cât o trăire interioară al chipului său fără imagini.
Ce pot spune, pelerinajele adevărate sunt pline de nevoințe și de minuni. Iar acolo la Diveevo, chiar numai locul in sine este o minune ce nu se poate descrie. De aceea, doar cei care au fost, pot înțelege.
Pornind de la Cărarea Maicii Domnului, care cuprinde cateva sute de metri, inclusiv locul unde s-a arătat Preasfănta Născătoare de Dumnezeu , pe care se pășește fără vorbă și cuvânt doar in rugăciune  făcând Pravila Sfântului Serafim , adica rostirea de 150 de ori a Sfintelor Cuvinte Cerești ale Arhanghelului Gavriil către Preasfănta Născătoare de  Dumnezeu ..." Bucură-te , ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu intre femei (....) , ..la bisericile , cu paraclisele, cu Izvorul Sfântului Serafim, al Maicii Domnului și al Sfântului Pantelimon, toate tămăduitoare, la sfintele sale moaște, ....o adevărată Lume in Hristos, pe care sa fiu sinceră nu o pot înlocui cu nimic altceva din lumea aceasta .
Cu adevărat pentru mine Rusia este locul unde de fiecare data am renăscut duhovnicește , prinzând puteri neomenești de a îndura ispitele grele ce au trecut peste mine. Iar ea  rămâne locul de suflet al ființei mele, unde tot cu ajutorul lui Dumnezeu , mă voi reîntoarce.

Icoana din fotografii , este într-adevăr cea după inima mea, data mie de Maica Domnului și Sfântul Serafim .