sâmbătă, 16 ianuarie 2021

talcuire cutremuratoare la Apocalipsa

după ce citești proorocia acestui deosebit sfânt poti sa faci o balanță , asta daca ai putere de recunoaștere a greșelilor, unde te afli .
in Biserica lui Hristos legile civice , cum se exprimă Sfântul Ermoghen nu se aplică, indiferent cu ce se vine. Iar dacă sunt slujitori care le aplică , creștinul nu se supune ptr ca el este deja supus lui Dumnezeu Însuși .
În Biserică mergi sa te întâlnești cu Hristos, cu Maica Domnului, cu sfinții, cu ingerii si arhanghelii, cu CERUL tot. Si mergi acolo cu orice pret, după cum ii place lui Hristos , chiar si cu prețul vieții.
Creștinul lui Hristos merge acolo in Biserica lui Dumnezeu, așa cum ii este placut lui Dumnezeu, fără mască si fară sa tină cont de ordinele viclene antihristice ale statului , chiar si cu prețul vieții.
Pentru că viața ta si a mea si a tuturor oamenilor, vietile noastre sunt in mâna lui Dumnezeu. Si dacă ai credintă tare, așa cum Dumnezeu a putut sa invie omul din morți, are si puterea sa te tină sanătos sau sa te ferească de vreo amendă , de altfel are puterea să te acopere de toată putoarea antihristlui si a slugilor lui.
Adevarul se arată ,pentru creștinul trăitor in Hristos, că mentalitatea este alta. Total opusă.
In Biserica lui Hristos nu este moarte , la Hristos nu este moarte , ci este Viată. Caci acolo unde este Dumnezeu este Viață si tămăduire de orice boală trupească si sufletească.
Si indiferent de ce se întâmplă cu îngăduința Celui de Sus, omul duhovnicesc nu se teme de moarte. Pentru că el de fapt, in inima lui trăieste momentul întâlnirii cu Domnul, si il asteapta cu un mare dor.
Asa se face că mai sunt oameni care nu poartă mască, nici pe stradă, nici in biserică cu orice risc.
Sunt da , am avut bucuria sa vad acesti oameni. Daca sunt scoși afară, ies afară, in liniște si cu aceeasi credintă in Dumnezeu, fără să se tulbure.
Deci cine aleargă după acestia, să tragă de mânecă sau să scoată din biserică, osânda faptei lor este deasupra lor. Pentru că se arată de Sus, că nu trag de maneca pe cunoscutul lor ci pe Însuși Hristos , care prin încă puținii slujitori nevânduti ai Lui, păstoreste mica Lui turmă.
Hrstos a inviat, dragii mei !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu